Sunt sigur ca te-ai gândit o dată cel puțin cum ar fi să zbori printr-o carte, să găsești bucuria de a citi pe care o vezi la unii oameni. In schimb anii din timpul școlii au reusit în mare parte să înlăture bucuria de a citi, creând un stereotip defect și larg răspândit, în sensul că citirea a devenit o obligație și nu o plăcere.

Stereotipul implică obstrucționarea cu bună știinta a unei autostrăzi informaționale, schimbând-o cu un drum comunal astfel încât drumul informației să sufere cât mai multe alterări și când zic asta consider că este un sacrilegiu să blochezi cel mai rapid flux informational ochi – creier deviindu-l prin corzile vocale.

Primii pași în lectura  se fac prin impunerea repetiției exagerate a unei litere sau al unui ansamblu de litere  cu voce tare pentru pura satisfacție a sistemului școlar, care necesită feedback permanent, datorită unei interpretări greșite a potențialului intelectual al copilului învățat. Totodată acest sistem îngustează cu buna știință câmpul vizual reducându-l la un singur punct de focalizare a privirii. Și așa ajunge un copil care are sete de cunoaștere și care poate să perceapă într-o fracțiune de secundă orice informație în mod natural, să găsească peste doar câtiva ani în el o frână în accesarea și acumularea informațiilor de care are atâta nevoie.

Acest întreg concept complex ne-a “îmbunătățit” viteza de citire naturală  la valoarea de 150-200 de cuvinte/minut, viteza obisnuită acum 100 de ani, în timp ce autostrada noastră informațională ochi-creier procesează  informațiile primite  instantaneu .

Primul mit este acela că dacă citim ficeare literă în patre a unui cuvânt înțelegem mai bine cuvântul, când de fapt crierul recunoște cuvântul întreg instantaneu, nu literă cu literă.

Psihologii și specialiștii educaționali au creat un aparat numit tachistoscop,  dispozitiv conceput pentru a afișa imagini cu diverse rate de expunere pe un ecran.

Experimentul a început prin afișarea graduală a unor poze cu avioane  scăzând treptat mărimea imaginii și crescând rata de expunere. S-a descoperit faptul că o persoană normală, cu puțin antrenament,  poate identifica imagini afișate cu o rată de expunere de 1 la 500 de părți dintr-o secundă. Aceste rezultate au aplicație pentru citire.

Folosind același experiment piloții US Air Force au descoperit că pot recunoaște complet o serie de 4 cuvinte ce le-au fost expuse la aceeași rată de expunere de  1 la 500 părți dintr-o secundă.

Urmărind tehnica tachinostocopului, în 1940  Harvard Business School a conceput primul film care ducea la  mărirea câmpului vizual.

Ai putea fi interesat și de:


Click aici pentru detalii legate de pret si datele exacte ale grupelor.

Pentru companii, cursurile vor fi sustinute in functie de programul acestora.
Pentru persoanele fizice, grupele se organizeaza in weekend, sambata si duminica.

Pentru persoanele a caror program nu le permite participarea la curs  le oferim Kitul de Baza pentru Citire Rapida. Pentru mai multe detalii click aici.

Pentru orice informatii ne puteti contacta la sediul din Bucuresti (0724 577 300), la reprezentantii din tara sau pe mail la office@infospeed.ro

Va asteptam!

Ai putea fi interesat și de:


Fondator Parenting – Florian Colceag

Profesor Florian Colceag, matematician, specialist în educaţia copiilor supradotaţi, deţinător al recordului mondial cu 84 de medalii la olimpiadele internaţionale, membru acreditat pentru România al prestigiosului World Council for Gifted and Talented Children, îşi pune experienţa la dispoziţia ta. Douăsprezece ore de training video îţi dezvăluie secretele părinţilor de succes.

Ai putea fi interesat și de:


Cititorii performanţi citesc peste 1000 de cuvinte pe minut şi înţeleg cam 85 la sută. Excelent! Doar că reprezintă abia un procent din totalul lectorilor. Covârşitoarea majoritate se alcătuieşte din cititorii obişnuiţi, cei ce izbutesc să parcurgă cam 200 de cuvinte pe minut şi să înţeleagă aproximativ 60 la sută din text. Surprinzător totuşi, din moment ce sunt nevoiţi să citească documente de serviciu, acte, ziare, tot soiul de reviste, cărţi sau texte în format electronic. De fapt aproape toţi practicăm acest gen de lectură măcar o oră pe zi. Iar cu un exerciţiu atât de intens şi cotidian ar trebui să fim la o aruncătură de băţ de reuşitele cititorilor de top.

Care este însă realitatea? Imaginează-ţi un atlet care timp de câţiva ani se antrenează zilnic pe pistă şi apoi se mulţumeşte să facă doar plimbări la pas pentru cursa la care va concura. Imaginează-ţi un pilot de Formula 1 care nu depăşeşte niciodată 30 de kilometri la oră sau un pianist care exersează în fiecare zi timp de 20 de ani şi nu e capabil să cânte mai bine decât un începător. Ţi se pare nostim? Gândeşte-te acum la situaţia în care se află cei care citesc. Pentru cei mai mulţi dezvoltarea abilităţilor de lectură se opreşte pe la 12 ani. După această vârstă nu-şi mai sporesc eficienţa şi nu ajung să-şi atingă vreodată întregul potenţial.

CU VITEZA LUMINII, CU VITEZA GENIULUI

Tehnicile de citire rapidă readuc însă în prim plan calităţi care, chiar neglijate, nu dispar. Experienţa mi-a demonstrat că exerciţiile şi măcar o perseverenţă de câteva săptămâni sunt întotdeauna răsplătite. ÎNTOTDEAUNA. Asta înseamnă că oricine îşi poate mări considerabil numărul de cuvinte lecturate pe minut. Cât de considerabil? Depinde, bineînţeles, de hotărârea de a continua practica şi de efortul pe care suntem dispuşi să-l investim în acest salt de performanţă. Nu te îngrijora însă. Este un efort plăcut şi dă roade foarte bogate, nu doar la „kilometrajul” de pagini pe care le vom parcurge la oră.

Vrei totuşi să ştii cât de mult şi-au îmbunătăţit alţii ritmul de citire? În medie au ajuns să citească de trei ori mai repede decât atunci când au început să înveţe şi să exerseze tehnicile. Se poate şi mai mult însă, cu mult mai mult.

DEVII UN CITITOR FLEXIBIL

Înţelegerea este cheia citirii rapide. Regula jocului presupune să nu înaintezi niciodată mai repede decât ceea ce pricepi. Dacă o faci este pierdere de timp. De aceea eşuează atâtea cursuri de citire rapidă. Trainerii te învaţă să sporeşti viteza de lecturare, dar nu ştiu să te înveţe cum să şi înţelegi textul în goana citirii.

Să ştii de la început că nici după ce vei atinge măiestria în citirea rapidă nu vei parcurge textele mereu cu aceeaşi viteză, ca un robot impasibil. Vei modifica viteza potrivit dificultăţii sau uşurinţei textului, nivelului vocabularului tău, potrivit proporţiei în care îţi este de familiar subiectul. Vei deveni un cititor mai flexibil.

Sună interesant? Şi este abia începutul. Este abia începutul.

Ai putea fi interesat și de:

Istoria citirii rapide

“Fiintele umane, care sunt aproape unice prin abilitatea de a invata din experienta semenilor sai, sunt de asemenea remarcabile pentru lipsa dorintei de a o face” – Douglas Adams

Oamenii s-au preocupat de cresterea vitezei cititului intr-un mod mai sistematic incepand cu anul 1925.    Aceasta s-a intamplat o data cu primul curs formal de citire rapida desfasurat la Universitatea din Syracuze in America.
De multe ori in istoria scrisului, oamenii culti au cautat modalitati de imbunatatire a vitezei procesului de citire. De exemplu, pe la mijlocul anilor 1600, un om numit Antonio di Marco Magliabechi era capabil sa inteleaga si sa memoreze carti intregi foarte repede.    In timp ce anul 1925 pare sa fie prima prezentare formala a cursului de Citire Rapida, mare parte din cercetarile in acest domeniu au fost conduse inainte de aceasta data.    Emile Javal oftalmolog francez, a pus bazele Citirii Rapide prin experimentele cu privire la miscarile ochilor conduse in 1878. Javal a descoperit ca ochii se misca intr-o succesiune de miscari si pauze (fixatii) oprindu-se de aproximativ de 3-4 ori in timp ce citesc o linie de text. Doar in momentele in care ochii fixeaza cuvantul se poate face recunoasterea (intelegerea). Inainte de munca lui Javal se credea ca ochii se opresc pe fiecare litera sau cel putin pe fiecare cuvant in timpul cititului.
Descoperirea sa a fost fundamentala pentru ca a aratat cum campul nostru de focalizare (numarul de caractere pe care ochiul le poate recunoaste in timpul unei priviri) este mai larg decat se descoperise anterior. Daca ochii nostrii pot fixa un numar de cuvinte odata in mod firesc, natural atunci poate suntem capabili sa citim mai repede decat credem. Omenirii nu i-a luat prea mult timp sa puna la incercare limitele cunostintelor din acele vremuri si sa se preocupe de imbunatatirea ratei cititului. La inceputul anului 1894 au fost publicate articole in reviste precum: The Educational Review cu privire la avantajele si metodele imbunatatirii cititului.
In paralel cu interesul crescand si dorinta imbunatatirii vitezei cititului era educatia maselor de la sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului 20. In acele timpuri literatura castiga rapid teren in America, atragand mai multi oameni catre citit pentru afaceri, invatat si pentru placerea personala.

Aceste cresteri nu au generat numai o mare crestere a cererii materialelor tiparite dar deasemenea a atras interesul cercetarii in domeniul citirii textelor. Lizibilitatea pentru tiparirile conventionale denota cum afecteaza caracteristicile fizice ale textului scris, factori ca: obosirea ochilor, viteza citirii si intelegerea. In timp ce publicistii au fost interesati de calitatea si aspectul materialelor tiparite, cercetatorii cititului s-au axat pe relatia dintre caracterele fizice ale textului si efectele sale asupra rezultatului final (obosirea ochilor, viteza cititului si intelegerea). Conceptul de citire rapida in acea vreme era concentrat foarte putin pe elemetele vizuale si perceptuale, dar concentrat mai mult pe efortul dedicat de catre cititor pentru a-l imbunatati.
Ulterior s-au obtinut progrese in domeniul Citirii Rapide de catre grupul United States Air Force.    Descoperirile lor reprezinta prima folosire si acceptare la scara globala a fenomenului ce poarta numele de “Citire Rapida”, descoperiri testate prin experientele foarte riscante ale pilotilor. Tacticienii au observat ca unii piloti intampina dificultati in identificarea avioanelor la distante mari. Scopul grupului United States Air Force si a tacticienilor a fost de a imbunatati acuratetea vizuala a pilotilor. Psihologii si specialistii in educatie care lucrau la acel proiect au inventat ceea ce a devenit ulterior piatra de temelie pentru Citirea Rapida – Tachistoscopul.    Tachistoscopul este o masinarie proiectata sa afiseze imagini pe un ecran la anumite intervale de timp. Experimentul a inceput cu afisarea imaginii marite a unui avion, urmarind ca imaginile sa se micsoreze treptat si rata afisarii sa creasca. Au ajuns la concluzia ca, prin antrenament, o persoana obisnuita poate identifica imagini minuscule ale unor avioane diferite atunci cand apar pe ecran cu o rata de repetare egala cu a 500-a parte dintr-o secunda.
Rezultatul are automat influente si asupra cititului, si de aici au inceput cercetari si in aria fenomenului citirii rapide folosind tachistoscopul. Folosind aceleasi metodologii ca si in exemplul cu avionul, United States Air Force a descoperit ca pot sa afiseze patru cuvinte simultan pe ecran cu o rata de cinci sutimi de secunda, cititorul intelegandu-le perfect.
Acest experiment a demonstrat clar ca prin vointa si munca, viteza cititului cat si procesarea vizuala se pot imbunatati. De aici urmatorul pas a fost sa diversifice antrenamentul ochilor si descoperirea de noi tehnici care sa contribuie la cresterea vitezei de citire.    In cursurile care au mai urmat prin intermediul tachistoscopul, s-a reusit o crestere de la 200 la 400 de cuvinte pe minut. Partea proasta a lucrurilor era ca fara dispozitiv imbunatatirile scadeau rapid.    Urmand descoperirile cu ajutorul tachistoscopului, Harvard University Business School a conceput primul curs insotit de filme ajutatoare, proiectat sa largeasca campul de concentrare al cititorului pentru a-i creste astfel viteza de citire. Inca odata concentrarea lor a fost pe procesarea vizuala.    Folosirea masinilor pentru imbunatatirea vitezei de citire a fost specificul anilor 1940. In timp ce a fost stabilit ca viteza de citire poate creste cu 100%, rezultatele permanente trebuiau inca dovedite.
La sfarsitul anului 1950 a fost descoperita o modalitate portabila, manevrabila si accesibila in sprijinul acestui scop. Cel ce a descoperit-o de aceasta data a fost o profesoara pasionata de lectura si de stiinta ce se numea Evelyn Wood.
Evelyn Wood nu a contribuit numai la descoperirea unor metode revolutionare in domeniul Citirii Rapide, dar si-a dedicat viata avansarii cercetarilor in domeniul citirii si invatarii.    Descoperirea sa revolutionara a survenit mai mult accidental. Dorea nespus de mult sa inteleaga de ce unii oameni au tendinta de a citi in mod natural foarte repede si se forta sa citeasca la randul ei foarte repede. A observat ca miscarea degetului de-a lungul randului pe care il citea atragea atentia ochilor si putea citi mai repede. Aceasta metoda ii poarta numele “Metoda Wood” A grupat metodele descoperite inainte cu cele concepute de ea si le-a transpus intr-o lucrare: ”Reading Dynamics, 1958”. Si-a facut debutul in “Discursul 21” la Universitatea din Utah. Doamna Wood a prezentat “Reading Dynamics” publicului in 1959 dupa ce a condus programul la Universitatea Utah timp de un an. S-a mutat la Washington DC unde si-a deschis primul institut care ii si poata numele: Evelyn Wood Reading Dynamics. Curand institutele sale se regaseau in toata lumea. Si-a vandut afacerea in 1967, dar a continuat sa si predea. A decedat in 1995 la varsta de 86 de ani. Experientele purtate in acest domeniu de-a lungul timpului au dovedit clar ca un rol important il joaca aici antrenarea ochilor si imbunatatirea procesarii vizuale.Metodele folosite (Tachistoscopul, cursuri insotite de film sau degetul de la mana) au ramas pentru noi astazi ca ajutor valid pentru dezvoltarea vitezei de citire.

Ai putea fi interesat și de:


  • Unicredit Leasing
  • Raiffeisen Bank
  • IRSCA Gifted Education
  • Camera de Comert si Industrie Iasi
  • Camera de Comert si Industrie Suceava
  • MRT Resurse Umane SRL
  • Intell Competitiv SRL
  • Johnny Ballony Company SRL
  • Departamentul de Stat al SUA–Proiectul “Incepand cu tinerii”
  • Inspectoratul Scolar Judetean Targu Mures
  • Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iasi
  • Universitatea Tehnica “ Gheorghe Asachi” Iasi
  • Universitatea de Medicina “Grigore T. Popa” Iasi
  • AIESEC Bucuresti
  • Asociatia Studentilor Francofoni Iasi
  • Colegiul National “Negruzzi” Iasi
  • Colegiul “National” Iasi
  • Colegiul “ Emil Racovita” Iasi
  • Colegiul “ Mihai Eminescu” Iasi
  • Colegiul “Unirea” Targu Mures
  • Colegiul “Mihai Viteazul” Bucuresti
  • Scoala Generala nr. 79 Bucuresti
  • High School Lauder Reut Bucuresti
  • Scoala Happy Planet Kids Bucuresti
  • Colegiul National “Gheorghe Lazar” Bucuresti
  • Scoala Genesis Bucuresti
  • Peste 340 cursuri open in:
    · Bucuresti
    · Iasi
    · Cluj
    · Timisoara
    · Targu Mures
    · Suceava
    · Brasov
    · Gura Humorului
    · Petrosani
    · Constanta

    In strainatate: Canada, Italia.

    Ai putea fi interesat și de:


    InfoSPEED - Învăţare şi Citire Rapidă

    Produs unic pe piata, initiat si dezvoltat in tara sub directa indrumare a conf. dr. ing. Radu Budei, profesor al Universitatii Politehnice din Iasi, inventator roman cu rezultate remarcabile in domeniu.

    Beneficiind de un patent oferit de aparatul de citire rapida – un aparat unic in lume, premiat in 2004 cu medalia de argint la Salonul de Inventica de la Geneva – modulul educativ beneficiaza de un know-how unic acumulat de catre fondator intr-o perioada de peste 30 de ani in domeniul procesarii informatiei precum si de expertiza sa de peste 10 ani in traininguri de perfectionare. Modulul se bucura de o certificare continua a succesului si de deosebite rezultate pozitive cunoscute in randul miilor de cursanti, elevi, studenti, angajati, oameni de afaceri.

    Despre modulul Infospeed – Invatare si Citire Rapida

    Modulul Infospeed – Invatare si Citire Rapida este conceput pentru persoane care au de citit, memorat si invatat incepand de la un volum minim de baza  pana la un volum foarte mare de informatii .

    Conf.dr.ing. Radu Budei, fondatorul acestui modul, a observat pe vremea cand era student ca nu exista o materie care sa te invete cum sa inveti. Asa ca 22 de ani mai tarziu, cu o experienta vasta in invatamant si inventica, a conceput un modul care creează o baza de pornire în Era Informationala in care traim.

    Infospeed sustine acest modul si in scoli incepand cu clasa a II a, deoarece cu cat sunt deprinse mai repede, cu atat vor fi mai folositoare noile abilităţi de care avem nevoie întreaga viaţă, deoarece ne confruntăm cu un  volumul enorm de informatii si petrecem un timp îndelungat in scoala si în cariera care ne solicită permanent să învăţăm.

    Exista si posibilitatea de a desfasura traininguri individuale 1 la 1 in functie de nevoile cursantului.
    Se face o evaluare dupa care se concepe programul de training.
    Relatii la telefon 0724 577 300 sau la office@infospeed.ro.

    Ai putea fi interesat și de:


    Conf.dr.ing.Radu Budei

    Cu o prolifica activitate stiintifica, cu rezultate remarcabile, prof. dr. conf. Radu Budei de la Universitatea Politehnica din Iasi numara peste 250 de inventii pana astazi.

    Studii:

    • Liceul Teoretic Tomsa Voda
    • Facultatea Tehnica Constructii Masini – promotia 1971

    Activitate:

    • Medalii de aur, argint si bronz la targuri, expozitii, saloane nationale si internationale (Bruxelles, Budapesta,Geneva)
    • Ordinul Henri Coanda clasa I
    • Colaborari cu Camera de Comert Iasi, Consiliul Judetean Suceava
    • Fondator al Clubului de Inventica Gaudeamus Suceava (85 % din inventiile prezentate in cadrul Salonului National de Inventica )
    • 38 de serii de citire rapida pe o perioada de peste 10 ani
    • Partener in 2002 – 2004 in cadrul proiectului “Incepand cu tinerii” proiect desfasurat in parteneriat cu Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii
    • Activitati in cadrul cluburilor de inventica si leadership cu tinerii
    Ai putea fi interesat și de:


    Citirea rapida functioneaza intr-un context bine definit.

    In primul rand citirea rapida ar trebui sa fie citire normala. Viteza cu care citesc acum oamenii este de acum 80 de ani.
    Oamenii de stiinta au descoperit ca ochiul si creierul poate procesa de sute de ori mai repede informatia decat o facem noi acum.

    Pentru marirea vitezei de citire intr-un timp scurt si cu rezultate de durata se urmaresc urmatoarele:

    1. Marirea vitezei de miscare a ochilor
    2. Marirea campului vizual si al vederii periferice
    3. Renuntarea partiala la pronuntia in gand
    4. Eliminarea vocalizarii si subvocalizarii
    5. Eliminarea intoarcerii in text

    Argumentul principal al functionalitatii vitezei de citire il consta in faptul ca citirea se face in marte parte inconstient, adica procesul prin care intelegem ce citesc ochii este inconstient.

    Ai putea fi interesat și de:

     

    Page 2 of 3«123»