
Motorul imaginaţiei este joaca. Tocmai de aceea e firească şi atât de prezentă în viaţa copilului. Pare să fie opusul muncii susţinute, dar în absenţa ei nu va exista niciun fel de muncă şi niciun fel de creativitate. Nici nu avem idee cât de mult datorăm jocului şi imaginaţiei care îl însoţeşte, spunea Carl Gustav Jung. Şi spunea foarte bine.
Parentingul se hrăneşte la rândul său din creativitate şi hrăneşte creativitatea copilului. E la îndemână să te laşi copleşit de rutina de zi cu zi. Să îţi zici: “creativitatea parentală poate să mai aştepte…” Însă timpul nu te aşteaptă. Fiecare nouă zi înseamnă o nouă provocare şi, vrei nu vrei, trebuie să-i faci faţă.
ÎNDRĂZNEŞTE SĂ TE JOCI
Fiecare copil este diferit, la fel cum fiecare părinte este diferit. Aşa că fiecare soluţie trebuie să fie diferită. Sfaturile experţilor şi ale altor părinţi ne pot da idei si ne pot ghida în direcţia cea bună, dar trebuie să le adaptăm la situaţia noastră particulară. Fiecare dintre noi poate contribui cu o sclipire de moment, o idee creativă, unică.
Recent am tocmai o astfel de sursă de inspiraţie. Am rămas un week-end cu nepotul meu de 4 ani. Seara a refuzat să meargă la culcare, insistând asupra faptului că are monştri în camera lui. Este un băieţel pasionat de personajele teribile din desenele animate şi de trucurile înfricoşătoare pe care le vede în acele poveşti. Ştie că monştrii nu există în realitate. Dar, din anumite motive, în seara aceea au devenit brusc reali! Nu l-au ajutat deloc asigurările mele cum că doar i se pare.
Atunci mi-am adus aminte de lecturile care ne sfătuiesc să înţelegem pur şi simplu frica unui copil în loc să ne apucăm să îi ţinem teorii că nu este îndreptăţită. Aşa că am încearcat să văd totul din perspectiva lui. Presupunând că monştrii sunt reali, ce am putea face în privinţa lor? Răspunsul care mi-a venit în minte a fost: “Ei bine, trebuie să-i speriem noi pe ei!” L-am întrebat de unde au apărut monştrii şi nepotul meu a spus, “De sub pat”. “Ssst! Hai să ne furişăm la ei.”, i-am propus mergând tiptil şi aplecându-mă să mă uit. Nepotul meu m-a urmat temător, dar a izbucnit în râs când am strigat tare la monstru: “Uaaaaaaaah!”
Dupa ce am râs binişor împreună, am speriat împreună şi monştrii din dulap şi din alte câteva locuri. Puştiul s-a bucurat de strigăte şi amuzat din cale-afară a putut să meargă la culcare fără nici o problemă.
INTRĂ ÎN PIELEA COPILULUI TĂU
Stă doar în puterea noastră să fim creativi. Dar poate fi greu să te arăţi inventiv atunci când bebeluşul plânge, copiii se bat, iar creierul nostru e terminat de oboseala unor zile şi nopţi cu somn pe apucate.
Iată câteva sfaturi care te pot ajuta.
Mai întâi de toate, fă un pas înapoi. Dacă nu eşti confruntat cu o situaţie care necesită un răspuns imediat, un copil într-o situaţie periculoasă sau rănirea unui alt copil, ia un minut de pauză, să-ţi recapeţi calmul.
Spune copilului tău că trebuie să te gândeşti. Apoi, fă câţiva paşi prin cameră, respiră adânc, relaxează-ţi mintea. Chiar mai bine, pune o casetă video pentru copii şi fă un duş. Pentru a gândi creativ ai nevoie să părăseşti modul standard de gândire. Cum să faci asta? Uită-te la problema cu pricina dintr-o perspectivă diferită.
Şi, da, perspectiva cea nouă poate fi chiar punctul din care vede copilul situaţia. Dacă îl descoperi îţi poate oferi o mulţime de idei. Însă pentru asta e nevoie să-ţi iei în serios copilul. Încearcă să-ţi aminteşti cum te simţeai când erai de vârsta lui şi cum gândeai pe atunci. Poţi să obţii o combinaţie uimitoare din fapul că gândeşti ca un copil şi foloseşti tot ce e mai bun din experienţa ta de adult.
SCHIMBĂ PERSPECTIVA
Te poţi juca, de asemenea, cu alte perspective. Cum ar fi rezolvat problema Johnny Depp sau Angelina Jolie, de pildă? Dar Robert de Niro ori Andreea Esca? Îngăduie-ţi să pari oricât de naiv şi de copilăros, căci umorul este un alt instrument excellent pentru sporirea creativităţii.
Toate acestea au într-adevăr nevoie de timp. Dar nu e o regulă. Pot trece ore sau zile până vine o idee nouă, sau eşti inspirit cât ai clipi din ochi. Totul depinde de caz, de urgenţa problemei şi de starea ta de spirit.
Cu cât vei practica mai mult modul de gândire creativ, cu atât îl vei dezvolta mai mult. Şi, uneori, o criză poate forţa o soluţie inovatoare.
Nimeni nu poate fi creativ tot timpul. Uneori, cel mai bun răspuns este, “Pentru că aşa zic eu.” Dar numai acele momente de creaţie, momentele de inspiraţie, ne definesc ca părinţi.
Fondator
De ce Parenting
Prezentare conferințe
Testimoniale
Preț
CUM SĂ-L CONVINGI SĂ ÎNVEŢE? MOTIVEAZĂ-L
Unii oameni îşi propun să devină părinţi mai buni şi să-şi crească mai bine copiii. La urma urmei e vorba despre unul dintre cele mai importante roluri pe care le jucăm în viaţă. Reuşim sau nu?
Înainte de toate, e mai uşor să preîntâmpini problemele decât să le găseşti o rezolvare. Să pleci de la bun început cu ideea fericirii familiei tale ca întreg, deopotrivă copii şi părinţi. Termeni precum recunoştinţă, înţelegere, îngăduinţă, iertare, optimism, pace şi linişte interioară nu sunt cuvinte goale. Au un conţinut şi trebuie transformate în realitate. Să-ţi educi copiii este o bucurie, nu o corvoadă. Iar să-i înveţi nu înseamnă să-i pedepseşti dacă greşesc. Greşeala unui copil este mai întâi greşeala părintelui. O laudă are mai multe şanse să ducă la ceva bun decât pedeapsa ori cicăleala. Atunci de ce să nu pui accentul pe fericire?



Aminteşte-ţi cum te-ai simţit ultima oară când cineva te-a pedepsit. Cu o remarcă grea sau cu o interdicţie dureroasă. Aminteşte-ţi dacă ai avut imediat după aceea pornirea să comunici cu cel care s-a arătat necruţător cu tine – şeful, un client nemulţumit, un coleg, un prieten… Unul din părinţii tăi… Dacă ai simţit că îi doreşti prezenţa, dacă în acel moment ai avut sentimentul că omul respectiv îţi acordă înţelegere şi apreciere. Ai retrăit intens acea situaţie? Bun. Imaginează-ţi acum reacţia ta interioară amplificată de zece ori. De o sută. De o mie de ori. Ai izbutit? Înseamnă că tocmai ai înţeles cum se simte copilul tău atunci când îl pedepseşti.