Înainte de toate, e mai uşor să preîntâmpini problemele decât să le găseşti o rezolvare. Să pleci de la bun început cu ideea fericirii familiei tale ca întreg, deopotrivă copii şi părinţi. Termeni precum recunoştinţă, înţelegere, îngăduinţă, iertare, optimism, pace şi linişte interioară nu sunt cuvinte goale. Au un conţinut şi trebuie transformate în realitate. Să-ţi educi copiii este o bucurie, nu o corvoadă. Iar să-i înveţi nu înseamnă să-i pedepseşti dacă greşesc. Greşeala unui copil este mai întâi greşeala părintelui. O laudă are mai multe şanse să ducă la ceva bun decât pedeapsa ori cicăleala. Atunci de ce să nu pui accentul pe fericire?
GHICI CINE VINE DISEARĂ LA CINĂ
Sigur că da, nu e întotdeauna uşor. E necesar să înveţi lucruri pe care nu le ştiai şi nu toate sunt scrise în cărţi. Şcoala la care merge copilul tău, cartierul în care locuieşti, anturajul s-ar putea sa nu fie dintre cele mai bune. Adaugă la asta televizorul şi internetul… Dar soluţiile sunt uneori surprinzător de simple. Să stai permanent de vorbă cu copilul tău despre cum se înţelege cu ceilalţi copii, cu colegii, cu profesorii, să-l ajuţi la temele pentru acasă, să-i dai sfaturi când ceva l-a tulburat sufleteşte sau l-a intrigat intelectual. Te-ai gândit vreodată ce îl va susţine pe copil să înveţe mai bine la şcoală, să aibă mai puţine probleme emoţionale, ce îl poate feri de riscul obezităţii, de tentaţia alcoolului şi a drogurilor? Pur şi simplu să luaţi în fiecare zi masa în familie, măcar cina, când sunt şanse să fiţi toţi acasă. Sunt lucruri mărunte, dar contează imens.
Poţi începe prin a-ţi pune două întrebări simple:
- Care parte a sarcinilor cotidiene în relaţia parentală sau care tip de situaţie riscă să fie neplăcut?
- Când în timpul zilei te simţi cel mai fericit părinte alături de copilul tău?
Nu contează cât de neînsemnate par să fie unele detalii. Vei observa că poţi foarte uşor, modificând un orar sau evitând anumite “ritualuri” casnice, să potenţezi fericirea şi să îndepărtezi sursele de tensiune. E nevoie doar de un pic de atenţie inteligentă.
Iată, să presupunem că eşti mămică şi ai probleme cu trezirea somnorosului tău băieţel dimineaţa, înainte de mersul la şcoală. Asta te deranjează cel mai mult în timpul rutinei cotidiene de părinte. N-ar fi mai bine să-i găteşti un mic-dejun prea irezistibil, astfel încât din somnoros să devină pofticios? Sau dacă adolescenta ta e înnebunită de mall şi te pune în stânjenitoarea situaţie de a nu avea bani atunci când i se năzare ei să facă tot soiul de cumpărături… Ce-ai zice să stabileşti un plăcut orar săptămânal, care să-i dea impresia de mic răsfăţ, şi să mergi împreună cu ea atunci când îţi poţi permite, zicându-i „azi ne facem de cap, noi, fetele – mergem să cheltuim!”…
BAGHETA MAGICĂ ESTE LA TINE
La fel cum poţi să modifici programul cotidian pentru a face momentele stresante mai puţin dificile, poţi să te concentrezi asupra celor care îţi aduc mai multă bucurie ca părinte. Să le amplifici, să le acorzi energia şi timpul tău Ţi se umple inima seara când îi înveleşti pe copii în pătuţurile lor şi îi săruţi înainte de somn. Atunci îţi povestesc despre cele mai simpatice trei lucruri bune care li s-au petrecut peste zi, discutaţi şi vă amuzaţi. Ca să ai certitudinea că nu ratezi asemenea deliciu te poţi hotărî să prelungeşti aceste clipe de intimitate şi să le muţi după-amiaza, după ce ajungi de la slujbă şi-ţi tragi sufletul – să staţi împreună pe canapea şi să vorbiţi, să râdeţi, să îi ţii în braţe, să citiţi o carte împreună şi să-ţi împărtăşească ce li s-a mai petrecut.
Fă-ţi un obicei din a-ţi propune în fiecare zi sau săptămână să aduci cât mai multă fericire în căminul vostru. Înlătură sistematic tot ceea ce ar putea umbri această fericire.
Fericirea e întotdeauna la îndemână. Este în firea lucrurilor. Ajunge doar să fii atât de atent cât să n-o tulburi.
Fondator
De ce Parenting
Prezentare conferințe
Testimoniale
Preț




Interesant articol.
Intr-adevar uneori din pricina zbuciumului vietii cotidiene, chiar daca esti fizic impreuna cu copilul tau, in realitate mintea sa fie ocupata cu ceea ce ar trebui sa rezolvi zilele ce vor uma.
Este interesant ma voi implica in curand, -va multumesc de inf.